Porumbul este un preparat familiar. Are gust dulce și conține amidon, așa că mulți oameni se întreabă adesea dacă persoanele cu diabet pot mânca porumb?
Cerealele integrale, inclusiv porumbul, pot face parte dintr-o dietă sănătoasă pentru persoanele cu diabet, deoarece sunt bogate în fibre, care pot ajuta la gestionarea glicemiei (”zahărului din sânge”) și pot contribui la o sănătate generală bună. Cu toate acestea, trebuie atenție la dimensiunea porțiilor.
Recomand: boabele de porumb întregi în locul produselor din porumb procesate, cum ar fi chipsurile sau lipiile, deoarece aceste produse pot conține zaharuri adăugate și alte ingrediente, care pot afecta glicemia.
Întrebarea, care rămâne și este adresată destul de constant: ”poate porumbul să-ți ridice glicemia?” Raspunsul scurt ar fi ”da”. Prea mult porumb poate crește într-o anumită măsură glicemia, deoarece face parte din categoria alimentelor cu amidon.
Câteva idei de a include porumbul în dieta unei persoane cu diabet zaharat!
-
Puteți mânca porumb alături de salată (legume crude sau fierte). Puteti adăuga câteva legume în tigaia în care fierbe porumbul (reduce indicele glicemic al porumbului);
-
floricele simple sunt 100% porumb neprelucrat, cu o cantitate sănătoasă de fibre. ATENȚIE să consumații o cantitate mică;
-
puteți face o salată cu fasole și porumb, o salsa de porumb, prăjitură cu făină de porumb, pâine de porumb.
Proaspăt sau conservat?
Atunci când este sezonul lui, porumbul e bine să fie consumat proaspăt, fără conservanți. Când nu este sezon (nu este disponibil), alternativă bună este porumbul conservat.
ATENȚIE:
-asigurați-vă că alegeți variantele cu un conținut redus de sodiu sau aruncați lichidul din conserva de porumb și clătiți-l pentru a minimiza conținutul de sodiu;
– citiți cu atenție eticheta nutrițională pentru a verifica conținut de carbohidrați, dacă trebuie să îi limitați pentru a vă gestiona glicemia.
Porumbul poate fi consumat și crud (ex. poate fi adăugat în salate). Este important de reținut că porumbul crud este mai puțin digerabil decât atunci când este gătit, așa că este posibil ca unele persoane să îl prefere atunci când este gătit.
CONCLUZII privind consumul de porumb de către o persoană cu diabet:
-
dimensiunea porției: este foarte important să acordați atenție dimensiunii porțiilor, atunci când includeți porumbul în dietă;
-
tipul de porumb: alegeți boabe de porumb întregi, în locul produselor procesate, deoarece acestea pot conține zahăr și alte ingrediente, care pot afecta glicemia;
-
preparare: adăugarea de anumite toppinguri bogate în grăsimi nu reprezintă o alegere bună;
-
echilibrul meselor: asigurați-vă că vă echilibrați mesele cu o varietate de nutrienți, care ajută la gestionarea glicemiei și a stării generale.
!!! Porumbul poate fi un plus nutritiv și gustos la o dietă sănătoasă pentru persoanele cu diabet zaharat, atâta timp cât este consumat în porții adecvate și cu un echilibru de nutrienți.
SFAT
Nu ar trebui să beți apă după ce ați mâncat porumb, deoarece acesta conține amidon și carbohidrați complecși, putându-se declanșa gaze, aciditate, reflux și dureri de stomac.
Referințe
https://www.healthifyme.com/blog/corn-for-diabetes/
https://www.vinmec.com/en/news/health-news/nutrition/can-diabetics-eat-boiled-corn/
articol scris de dr. Cătălina NECHIFOR - nutriționist-dietetician